Intr-o tara in care dupa 20 de ani de la “marea debarasare” (cum se numeau si campaniile ecologice de colectare a electronicelor si electrocasnicelor stricate) ramane doar o speranta ofilita referitoare la ce a mai ramas din aprecierea fata de talentul natural, emisiunea “Romanii au talent”" e o raza de soare. Sa ma explic.
Pe mine ma agreseaza aproape orice in ultima vreme: claxonatul bezmetic din trafic, lipsa de amabilitate de zi cu zi, incrancenarea de a mesteca sticla cand cineva vrea sa fie convingator, limbajul pustanilor de langa mine din metrou, coafurile aiurite ale asa-zisilor trend-setteri, lipsa de “basic” solid in aproape orice inseamna activitate si administratie urbana, furturile si coruptia la nivel inalt, amatorismul afisat peste tot cu titlu de profesie, valori inversate, institutii fundamentale subminate, samd.
In urma cumulului unor asemenea factori, pentru supravietuire mea mentala, imi raman doar solutiile limitate la un mic numar de oameni si mijloace, aproape individuale. Zambetul imi slabeste pe masura ce trece timpul iar rasul puternic si sanatos imi izbucneste din piept din ce in ce mai rar. Cei apropiati de sufletul meu sau straini de mine dar in zilnic in imediata mea proximitate, desi stralucitori pe dinafara, poarta multe umbre in suflete si masti pe figura. Repet, cu exceptiile de rigoare.
In mintea mea au prins radacini puternice ideile conform carora ceea ce este cu 10-15 ani dupa generatia mea este inevitabil captiva in alta epoca (evident, in sens negativ, cu exceptiile de rigoare, insa acum generatia asta ne conduce iar rezultatul se vede) iar ce vine din urma are capul varza, daca pot sa “fac o aroganta”.
Nu, in emisiunea asta, spre deosebire de societate, toate lucrurile sunt la locul lor, bine asezate si cat se poate de normale, daca despre normal poate fi vorba cand ne referim la talent.
Am privit “Romanii au talent” de la a 2-a sau a 3-a editie, in urma exclamatiilor admirative auzite la birou cu referire la ea. Si m-am uitat si eu. Sceptic. Insa surpriza mea a fost mare. Naturalete, expresivitate si…talent. Toate adunate care, in multe cazuri – tot cu exceptiile de impostura de rigoare, au dat nastere unor combinatii castigatoare.
Generatiile astea care au intre 10 si 20 de ani au spiritul de agregare in sange. NU gregar, ci de agregare, ca emulatie, spirit de echipa si convivialitate. Cate trupe am vazut de pusti dansand spectaculos, sincron, hiper-activ si expresiv! Se vede ca s-au nascut liberi, au facut ce le-a placut, lipsiti de orice restrictii si inhibitii. Posibilitatea talentului de a se dezvolta natural, chiar si ”on the streets” este unul din marile castiguri ale cacatului astuia de societate capitalista post ’90.
M-am simtit razbunat de foarte multe ori in oftica mea aproape perpetua de a vedea cocotati in cele mai inalte sfere ale oricarei branse din ziua de azi tot felul de farisei si impostori, cand juriul a dat credit talentului si naturaletii si a facut cat a putut mai bine diferenta intre ceea ce este inainte si dupa linia dintre kitsch si si originalitate. Cei care fac lucrurile dupa ureche (urechistii) n-au ce cauta, cei care vor sa te dea gata din vorbe (guristii) n-au succes, iar cei care vor sa treaca cu turma, tinant “low-profile”(profilistii/fofilistii) n-au avut nici o sansa.
Ma asteptam sa fie ceva in “buna reteta” comerciala a PRO TV: spectacol, o manea ici-colo, un scandal-doua, un giumbusluc si mult circ. Formatul se pare ca nu a favorizat asta iar Andra, Andrei si enervantul de Mihai (pe bune, m-a scos din suruburi de multe ori) au fost peste asteptari de obiectivi in evaluari.
Este revigorant sa vezi ca un domn cam la 40 de ani are o voce de Frank Sinatra iar munca sa de paznic de noapte nu-l incurca cu nimic sa interpretez bine si pe o scena; ca o domnisoara care picteaza, danseaza si canta este aprobata pentru acele talente nu pentru marimea sanilor; ca niste pustani pe care pe strada i-as privi pe sub sprancene danseaza dracesc de bine si nu i-a fortat nimeni “sa-i ajute sa faca primii pasi”; ca exista talent si la 60 de ani si comunismul nu te-a tampit de tot, ca poti fi om oricat de mult te-ar apasa suferintele si ca unele cazuri grave social s-au transformat in forte motrice pentru participanti. Vorba unuia mai destept: in orice lovitura exista si o oportunitate. Sa o folosim deci!
Am zambit si m-am distrat, m-am bucurat sau enervat insa totul mi s-a parut bine dozat si fara excese. Am invatat cuvinte noi: piruetista si porteur si mi-a placut mult o fraza de bun augur: “Cred ca acest talent care zace ascuns acolo s-ar putea sa va schimbe viata, cine stie?“
Raspunsul meu este DA!
