teacher-doris-day

Classroom1

Am fost crescut intr-un mediu de profesori, cu profesori. Si de catre doi profesori. Sunt obisnuit cu temele de discutie specifice bransei, imi sunt familiare cuvinte ca metodica, reciclare, inspectie, definitivat, grad, teze, pregatire, olimpiada, lectie deschisa. In blocul unde am locuit pana sa plec la facultate, jumatate din cele 44 de apartamente era ocupata de familii de profesori. Cunosc si am vazut partile bune si rele din viata unui profesor de la parintii mei si consider aceasta cariera la fel de vocationala precum cea de medic, actor sau avocat. Trebuie sa fii din acea “poveste” ca sa sa ghidezi destine, sa rafinezi caractere, sa lustruiesti minti si, in acelasi timp, sa nu uiti nici un moment de responsabilitatea pe care o ai. Si sa-ti placa…

E foarte simplu sa deosebesti un profesor innascut de un profesor “de ocazie”. Primul, pe langa mobila foarte eleganta de la “mansarda” te va face sa iei totul ca pe o joaca, sa-ti doresti sa-l surprinzi sau sa-l provoci sa-ti spuna mai multe. Evident, daca ai deschiderea necesara catre ludicul mental…Al doilea va fi searbad si fad ca o salata de rosii turcesti fara gust, fara otet si fara ulei. Si va iesi pe usa fix in momentul in care suna. Pe primul il vei tine minte toata viata, iti vei aminti cu ce se imbraca, ce poante spunea la ora, ce replici spumoase avea, desenele de pe tabla de la o ora de mare exceptie sau prostia cu care l-ai suparat la un moment dat. Pe al doilea il uita toti dupa un an doi iar numele iti va fi extrem de dificil de reamintit.

Eu mi-i aduc aminte pe ai mei, si nu incep din clasa 1 ci de la cresa, cu educatoarele. Probabil, nu intamplator prima amintire pe care o am este de la 2-3 ani, stand pe un scaunel mic, de copil, povestindu-i educatoarei ceva la o lectie (da, aveau inspectie). Ii spuneam simplu, Monica, era tanara, inalta si creatza. In clasa 1 am fost cu tata in vizita la cresa, mi se facuse dor si vroiam sa vada ca m-am facut baiat mare… Acele amintiri mi se amesteca des cu imaginea neclara a unui dormitor in penumbra, cu paturi cu gardutz de plasa alba, multe-multe paturi si copii mici peste tot.

La camin, (al fabricii de zahar din Buzau, chiar in spatele blocului) le-am indragit pe toate doamnele educatoare, in toate grupele: mica, mare, mijlocie. N-am omis nici femeile de serviciu si bucatareasa (i se spunea simplu “mami”). Lingeam farfuriile de le faceam sa luceasca si-i spuneam “mami, noi n-am primit nimic, mai vrem (sic!)”. Ba chiar eram topit dupa fata uneia dintre educatoare (Moise), o minune blonda si ma bateam cu nepotii alteia. Ne era frica de vocea puternica a inca uneia (Mihai) si admiram ramele aurii ale doamnei directoare. Dar cel mai mult imi placea de cea mai in varsta, o minune de femeie innebunita dupa copii; celor din grupa mare, amanati la scoala de la 6 la 7 ani, le zicea “caii mei”. Si are (sper ca mai traieste) un nume incredibil: Zizi Dracinschi. Si un nepot cu o porecla pe masura: Nunush. Tanti Ciurea, femeie de serviciu, m-a dus acasa cand a uitat frate-miu sa vina sa ma ia. Era prea ocupat cu un tenis de picior. :-)

Pe invatatoare am iubit-o la fel de mult ca pe educatoare iar ea nu inceta sa spuna despre mine “branza buna in burduf de caine” indiferent de notele bune pe care le luam. Nu intelegeam ce inseamna asta nici picat cu ceara… Si-am avut 35 de colegi, nu stiu cum naiba ne-a suportat pe atatia. Eram la “E”, la tovarasa Burca. :-)

In gimnaziu o uram pe profa de istorie pentru ca preda inclusiv in pauze dar era atat de pasionata la ora incat treceam cu vederea (Nae). Cu dansa am descoperit “democratia in sensul vulgar”. A fost prima materie la care, dupa revolutie, am facut scandal in timpul orei pe motiv ca nu ne respecta suficient. A inteles foarte greu despre ce era vorba. Noi vroiam sa nu ne mai predea in pauza. M-a alergat prin clasa, eram unul dintre capii razmeritzei. Fiu de cadru didactic, o rusine adusa bransei… :-)))

M-a incantat profa de mate dintr-a 6-a (Stefan), tanara, proaspata, apropiata de elevi si de la care am auzit prima oara cuvantul “febletze”. Febletzea ei era Pantazi, tiganul perpetuu corijent al clasei… Este primul profesor pe care l-am vazut punand capul pe catedra din cauza oboselii navetei pe care o facea intre mai multe scoli, pentru completarea orelor de catedra. In anul urmator, cand n-am mai avut-o profa, m-am dus personal sa-i duc la posta o felicitare de Craciun in care ii multumeam pentru ca mi-a deslusit “alfabetul cifrelor”. Era de fapt o reverenta pentru stilul ei, caci ai mei sunt tot de mate si imi “desluseau” in fiecare zi cifrele si ecuatiile de-mi sareau ochii. Dar imi placea…

Ne era frica de Ghita, fost director al scolii si prof de romana, mereu la costum; am avut vertijuri dese la orele de franceza, imi placea de muream si cantam ca un inger Marseilleza si “Sur le pont D’Avignon”, am cochetat bine de tot cu germana ca limba secundara, tot datorita profei minunate – Bocancea (in liceu s-a dus dracului toata bruma, cam din aceleasi motive, din cauza de profa) iar coupe de foudre-ul a fost cu profa de biologie.

Era…brici. Nu stiu cum facea dar ne placea de ea de lesinam. Jur ca acum cativa ani dupa o tigara mai speciala mi-am adus aminte perfect ce predase despre sistemul nervos central, vegetativ si periferic (asta da ironie!). Mi-a confirmat o prietena farmacista care a asistat la recital… Eu, aproape antitalent la desen, munceam la plansele despre euglena viridis sau nefronii rinichilor numai ca sa ii vad zambetul pe buze la controlul temei. A murit acum cativa ani cand o dobitoaca de asistenta i-a injectat pe langae nu stiu ce ser si niste aer. A murit intr-un minut, cand bula respectiva a ajuns in inima. O chema Dragu si pentru mine a fost prototipul profesorului de gimnaziu… S-o ia dracu’ pe acea asistenta cretinoida!

Proful de fizica era foarte special, de moda veche, rigid, respectuos si umblat prin lume. Stia franceza la perfectie si ne-a rugat ca dupa fiecare ora cu el, in loc de salut de buna seara, sa spunem Multumim!

Multumesc domnule profesor Baciu!

Nu pot s-o uit pe directoarea scolii, Urse, profa de franceza si dansa si fumatoare inraita, cu doi baieti super. Am jucat fotbal cu ei toata copilaria iar cel mai bun prieten al meu din acea vreme statea in blocul de peste drum de scoala, usa vis-a-vis de a dansei. Ne vedea cand chiuleam si ne ascundeam la el…

In liceu, my god, am avut la catedra unul dintre cele mai stralucite creiere si unul dintre cei mai buni pedagogi. Ambele s-au regasit in persoana profului de mate. Fenomenal! Avea doua medalii de aur la olimpiada internationala de mate. Un fel de Plesu de formatie reala. Seducatorul de creiere, Bogdan Enescu. De la dansul stiu bancul “Cu verdele-n sus, baieti, cu verdele-n sus!”.

Analiza matematica dintr-a 11 a fost cea mai frumoasa parte din matematica de liceu. La ora in care preda “calcularea volumului unui obiect obtinut prin rotatia unei curbe in jurul unei axe” a desenat o curba care semana cu profilul unei femei culcate. S-a intors si a zis “cand eu eram in locul vostru, acum 20 de ani, profesorul meu s-a intors ca si mine catre clasa si ne-a spus: sa va fie rusine daca va ganditi la ce ma gandesc si eu. Sper ca nici voi nu va ganditi, nu? “
Q.E.D.

Cu profa de franceza (Voinea) am avut o foarte nabadaioasa relatie de love’n hate dar imi ramane mereu in minte pentru filmul “Le cercle des poetes disparus” (Cercul poetilor disparuti) pe care l-am vazut dublat in franceza, in aula. Mi-aduc si-acum aminte replica profesorului de literatura:

“Profitez des jours present que votre vie soit extraordinaire” si elevii: “Mon capitain, mon capitain!

Primele discutii despre politica, in liceu, le-am avut in orele de istorie,cu Danila. Avea o voce tabagica, taraganata, o intonatie inconfundabila cand spunea “Stai jos, doi!” si o placere evidenta in a prezenta nebunia omului sub vremuri. Istoria. Nu-i lipsea pachetul de Carpati din buzunar.

De Nichita m-am indragostit datorita profei de romana, Dumitreasca. Ne-a luat complet prin surprindere intr-a noua cand ne-a spus, intr-un anumit context “dar ce mai copii, ce credeti ca numai voi ati ascultat Metallica si Black Sabbath?”. :-)) Epifanie de profesor nu altceva. ;-)

Proful de info din liceu (si diriginte) era un pedagog execrabil si un specialist excelent. Ne-a iubit in felul lui, automatist.

Si, in cele din urma, profesorul pe care nu l-am avut niciodata (ei, nu chiar niciodata, a fost o singura exceptie) si pe care mi l-am dorit cu disperare, o persoana cu care, ca si cu fratii Urse, am jucat fotbal toata copilaria si adolescenta. Solcan, prof de istorie, pe care l-am prins in liceu in clasa a 12-a si care, in singura ora in care l-am admirat (tinand locul altcuiva) si-a inceput lectia plecand de la simbolul flower-power desenat pe peretele din spatele clasei…

La intalnirea de 10 ani de la absolvirea liceului m-am simtit extraordinar. Cred ca a venit trei sferturi din generatia acelui an si senzatia a fost ca parca nici n-am plecat din acea curte. De fapt nici n-am plecat. Sufletul meu a ramas mereu alaturi de profesorii pe care i-am respectat, iubit, admirat. Relatia profesor-elev e atat de complicata uneori incat fiecare la randul lui, cateodata, nu mai stie de care parte este. In asta consta si frumusetea. Si in actul altruist al darului pe care il faci sub forma de invatatura si eliberare a spiritului, cu bucurie.

Tuturor acelor profesorilor dedicati cauzei, care ne-au eliberat spiritul, descatusat mintea si datorita carora suntem in mare parte cei care suntem, reverenta.

PS: despre profii din facultate poate alta-data.