Tango seduccion
Formez numarul, sun.
- Alo?
- Da
- Mai, cum a fost la “Tango Seduccion“?
- Grozav! Pacat ca n-ai venit. Dupa concert am vorbit cu cineva sa ma inscriu la o scoala de tango. Am si gasit deja una, pe langa Lipscani.
- Daca ai stii de cand vreau sa fac si eu chestia asta…
- Pai hai si tu!
- Pai vin!
- A, perfect, am si partener. Ha, ha, ha, ce fain!
Unele lucruri chiar se intampla cand ti le doresti. Tot cu acea prietena minunata, de aici.
Povestea incepe insa cu ceva timp in urma… Atentia mi-a fost atrasa cu cativa ani inainte de un articol din Dilema Veche, in care era descrisa cu detalii foarte elegante si totodata provocatoare, un episod din sala de repetitii a uneia dintre primele scoli de tango din Bucuresti, un interviu cu cel care pusese totul in miscare, o mica poveste a pasiunii acestuia… Mi-a ramas in cap. Incepuse cu sotia lui sa ia lectii de tango, devenisera pasionati de tango si, intr-o pornire spontana specifica unor persoane nonconformiste, s-au hotarat sa plece la Buenos Aires unde si-au dat seama cat de caraghiosi si incepatori erau in domeniu. Povestea merge mai departe…a lor, a mea.
Prin 2007 m-am innamorat iremediabil de o ea si am descoperit ca avea aceeasi dorinta neindeplinita de a invata tango, ca si mine, asa ca am hotarat ca la un moment dat sa mergem la o scoala de tango unde sa dam cu pasiunea de pamant si sa devenim doi dansatori la fel de minunati cum eram in viata privata. Relatia merge in sensul ei firesc, ne-am mutat impreuna iar eu am decis sa-i fac o supriza in ziua in care implineam un an de cand ne-am cunoscut: prima lectie de tango, privata. Eu, ea si profesorul.
Am inceput sa-mi maltratez memoria, sa incerc sa-mi aduc aminte unde naiba am citit articolul ala despre scoala de tango, cum il chema pe respectivul, dau Google-ul pe dos, il storc si o iau de la capat pana reusesc sa gasesc, dupa vreo saptamana, linkul mult dorit, numarul de telefon al tipului si sun infrigurat. Deceptie. Cuplul pasional de dansatori si parteneri in viata privata se despartise intre timp. Semn rau. Mai dansau din cand in cand insa el nu mai tinea cursuri.
- Bine, si totusi, nu puteti sa ma ajutati? E vorba de o singura lectie de tango pe care as vrea sa ne-o predati mie si prietenei mele. E un eveniment important pentru noi si o ocazie speciala pentru care vreau sa organizez aceasta sedinta impreuna cu dumneavoastra.
- Imi pare rau, nu va pot ajuta dar daca este cineva care va poate ajuta mai bine in tango decat mine este fosta mea sotie si partenera de tango. Va dau numarul ei si este foarte probabil sa fie disponibila pentru o sedinta privata.
Zis si facut. Doamna este foarte amabila, incantata de initiativa mea, de dorinta mea si a prietenei de a lua lectii de tango si totul pare sa se alinieze in rand cu astrele si pasiunea noastra. Aveam sala rezervata, aveam profesor numai pentru noi, noi doi faceam un an, era primavara si eu zambeam universului intreg. In ziua mult asteptata insa am tras o cearta de toata frumusetea. Am plecat in oras ca sa ne calmam iar ea nu reusea sa inteleaga de ce naiba eu insist sa-si ea ceva lejer de imbracat si mai ales incaltari usoare in picioare… Alea jacta est, ne-am certam in continuare in oras, atmosfera fucked for life, asa ca eu, cu moartea-n suflet, sun pe doamna maestra in tango si-i spun ca din pacate trebuie sa renunt. Din acea zi, cu o exceptie, am refuzat sa ma mai gandesc la tango. Eu si ea ne-am despartit intre timp si asa am reinceput sa visez la sedinte de tango. Ieri am purtat discutia telefonica de la inceputul postului…
Faina poveste. Am inceput s-o citesc zambind..dar pe parcurs colturile buzelor s-au lasat cand am ajuns la tristul final..imi amintesc randurile si imaginile de anul trecut de pe blogul asta..imi amintesc si de-o imagine fugitiva dintr-o seara din aprilie trecut..la un black&white party…pacat ca povestile odata atat de magice iau sfarsit..
Mda, asa-mi zice toata lumea…
Saptamana viitoare …
Am zis
Povestile magice de dragoste au rolul lor! Basmele copilariei au avut darul sa ne faca sa visam si asa am crescut si am ajuns adolescenti! In adolescenta, basmele au devenit realitate, insa nu ne-am data seama cat de profunde sunt ele…nu le-am simtit cu adevarat! Mai tarziu, am aflat aceste lucruri! Si, aducandu-ne aminte cu nostalgie de basmele copilariei, unde intotdeauna povestea dainuia “pana la adanci batraneti”, ne intrebam acum de ce finalul este trist?! Pentru ca de-abia acum descifram adevaratul sens al povestilor! Iar aceste povesti magice de dragoste fara “happy end” au acelasi dar ca si in copilarie…ne vor face sa crestem…cel putin spiritual!
Desi astfel de episoade sunt dureroase, ne suntem datori sa vedem mai departe de finalul trist, sa privim esenta povestii, sa constientizam ca putem deveni mai buni, sa nu ne fie frica sa ne indragostim si sa iubim din nou!
BTW: mi-am luat un nou CD…cu povestile lui Andersen si am ascultat povestea darzului soldatel de plumb in lectura Margaretei Paslaru. Incercati si voi acest lucru si vedeti ce impact are asupra voastra!
Cleo!
Tocmai am vazut cu ce frenezie am scris pe acest blog! I was in the mood! Dar si povestile au fost incitante!
Poate voi reusi sa imi fac propriul meu blog…daca nu voi posta pe Facebook ce-mi trece prin cap! Ma gandisem la jurnale de calatorie..daca nu, raman la fotografie, iar cu scrisul cand voi avea dispozitia necesara!