Les petit morceaux … des pigeons. Sa le badijonam!

 

Stiti momentele alea fulgurante, ca o bataie de inima, ce-ti vin in minte fulgerator, cu imagini din copilarie si care-ti sunt generate de tot spectrul senzitivo-afectiv al tau? Un miros care-ti aduce aminte de cacaoa pe care o beai dimineata, mirosul de menta ce-ti aduce in minte serile de iarna la televizor cu paine prajita si unt + ceai de menta, sau o rana la mana care te duce instantaneu amintirile cu parcurile copilariei, in care te urcai in copaci si iti faceai mainile ferfenita pe scoarta copacilor ?
Ei bine, un episod din asta am trait azi pe drumul spre dentistul meu minunat (pe bune ca e minunat!). Pieton necivilizat ce sunt, am traversat la Rosetti exact pe acolo pe unde nu era trecere de pietoni. Si, ilegal fiind, a trebuit sa sar peste lanturile ce delimiteaza parculetul din mijlocul pietei in care troneaza statuia lui Rosetti. Saritura care a speriat toti porumbeii si a creat un mic moment de haos si frumusetze, inconjurat fiind de aripi, trupuri de porumbei si vartejuri de aer. M-am simtit transbordat, in cea mai infinitezimala unitate de timp, in copilarie si m-am intors la fel de repede, iar senzatia asta de salt brusc, amintiri placute si senzatii intense m-a facut sa zambesc misterios si fericit, printre masini si esapamente, de parca eram in fata celei mai frumoase surprize din viata.

Si in nota asta de melancolico-savuros, asteptand pe scaunul de suferinta din cabinetul dentistului sa mi se intareasca nu stiu ce maglavais in gura, tipul imi spunea cum trebuie sa badijonez gingia. Mi s-a parut un termen delicios ca sonoritate, pe care nu il mai auzisem de mult. Am plecat zambind la fel de misterios ca in mijlocul intersectiei rosettiene…

~ by doinash on November 21, 2007.